Odată cu încheierea verii, ne-am surprins fiind nostalgice după zilele lungi, serile calde și tot ce a însemnat sezonul acesta, dar și bucuroase că începe sezonul puloverelor moi, dimineților răcoroase, culorilor de toamnă și tuturor lucrurilor frumoase pe care le aduce noul anotimp.
Și atunci ne-am întrebat: putem oare să simțim două emoții contradictorii în același timp?
Există o anumită nevoie de claritate cu care trăim aproape fără să ne dăm seama. Căutăm răspunsuri, încercăm să înțelegem ce simțim, să punem lucrurile în categorii și să luăm decizii care să ne ofere sentimentul că știm în ce direcție mergem. De multe ori, această nevoie ne face să privim realitatea prin perechi de opuse: bine sau rău, da sau nu, trecut sau viitor, siguranță sau schimbare.
Viața însă are rareori această precizie.
Sunt situații în care două lucruri aparent contradictorii coexistă fără ca unul să-l anuleze pe celălalt. Putem să fim bucuroase pentru o schimbare și să simțim, în același timp, tristețe pentru ceea ce lăsăm în urmă. Putem să iubim o perioadă din viața noastră și să știm că nu ne mai aparține. Putem să fim mulțumite de ceea ce am construit și să ne dorim ceva diferit. Putem să avem încredere într-o decizie și, totuși, să simțim teamă în legătură cu ea.
Faptul că aceste stări apar împreună nu înseamnă că una dintre ele este greșită. De multe ori, fiecare dintre ele răspunde unei alte părți a aceleiași experiențe.
Poate că uneori avem nevoie să schimbăm chiar întrebarea. În loc să ne întrebăm „care dintre cele două este adevărat?”, putem să ne întrebăm dacă este posibil ca amândouă să fie adevărate în același timp.
Când emoțiile se întâlnesc
Cercetările din psihologie arată că oamenii pot experimenta simultan emoții cu valență diferită. Bucuria și tristețea, speranța și teama, apropierea și nevoia de spațiu pot apărea în aceeași perioadă sau chiar în același moment.
Acest lucru devine mai ușor de înțeles dacă privim emoțiile ca pe niște răspunsuri la felul în care interpretăm o experiență. Aceeași situație poate avea mai multe semnificații pentru noi, iar fiecare dintre ele poate activa o reacție emoțională diferită.
O schimbare profesională poate însemna libertate, posibilități noi și sentimentul că facem un pas important înainte. În același timp, poate aduce nesiguranță și nostalgia după rutina pe care o cunoșteam. Mutarea într-un alt oraș poate fi începutul unei vieți pe care ne-o dorim și, simultan, despărțirea de locuri, oameni și obiceiuri care au făcut parte din viața noastră ani întregi. Chiar și o etapă fericită poate aduce cu sine o urmă de tristețe atunci când știm că ceva se încheie pentru a-i face loc.
Cele două emoții nu trebuie privite ca rivale. Ele pot spune lucruri diferite despre aceeași experiență.
De aici vine și una dintre dificultățile pe care le întâmpinăm atunci când trecem prin perioade de schimbare. Avem tendința de a căuta o concluzie clară: dacă am luat decizia potrivită, atunci ar trebui să mă simt împăcată; dacă îmi doresc schimbarea, atunci ar trebui să nu îmi fie dor de ceea ce las în urmă.
Realitatea emoțională nu este atât de ordonată.
Putem fi împăcate cu o alegere și să avem momente în care ne întrebăm cum ar fi fost dacă am fi ales altfel. Putem să nu regretăm o despărțire și să ne fie dor de omul respectiv. Putem să ne dorim foarte mult o schimbare și să ne sperie ceea ce vine odată cu ea.
De ce ne este atât de greu să tolerăm ambivalența?
Dacă emoțiile mixte sunt firești, de ce simțim atât de des nevoia să alegem între ele?
Una dintre explicații ține de nevoia umană de claritate și de închidere cognitivă. Atunci când avem de-a face cu o situație ambiguă, în care informațiile sunt incomplete sau apar direcții diferite, poate apărea tendința de a ajunge cât mai repede la o concluzie. Un răspuns clar ne poate oferi senzația de ordine și predictibilitate și poate face incertitudinea mai ușor de tolerat.
De aceea, uneori simplificăm o situație înainte de a o fi înțeles cu adevărat. Dacă o alegere ne provoacă teamă, putem ajunge să credem că este greșită. Dacă ne este dor de cineva, putem interpreta nostalgia ca pe un semn că ar trebui să ne întoarcem. Dacă suntem nemulțumite de un aspect al vieții noastre, putem ajunge să privim întreaga perioadă prin prisma acelei nemulțumiri.
Mintea caută un punct de sprijin, iar ambivalența îl face mai greu de găsit.
Tolerarea ambiguității presupune să putem rămâne pentru o vreme într-un spațiu în care răspunsul nu este alb sau negru. Putem observa ce simțim, putem lua în considerare mai multe explicații și putem lăsa o experiență să se contureze înainte de a o reduce la o singură concluzie.
Această capacitate este importantă tocmai pentru că multe dintre alegerile semnificative ale vieții nu vin cu certitudine absolută.
Ambivalența și gândirea dialectică
Psihologia folosește termenul de ambivalență pentru situațiile în care avem simultan evaluări pozitive și negative față de aceeași persoană, situație sau alegere. Ambivalența nu înseamnă neapărat lipsă de claritate sau indecizie. Poți să știi foarte bine ce îți place la o situație și, în același timp, să vezi clar ceea ce te neliniștește la ea.
O schimbare poate fi dorită și dificilă. O relație poate fi importantă și poate ajunge la final. Un loc poate însemna siguranță și poate deveni, la un moment dat, un loc care nu mai răspunde nevoilor tale.
Aici apare ideea de gândire dialectică, care ne ajută să înțelegem cum pot fi păstrate împreună perspective aparent opuse. În loc să tratăm contradicția ca pe o problemă care trebuie eliminată, putem recunoaște că fiecare perspectivă poate conține o parte relevantă din realitate.
Această manieră de a gândi este diferită de logica „ori, ori”. O decizie poate fi potrivită și dificilă în același timp. O alegere poate aduce câștiguri și pierderi. O persoană poate avea calități pe care le iubim și comportamente care ne rănesc.
Complexitatea nu face adevărul mai puțin clar. Uneori, îl face mai complet.
Când aceeași situație arată diferit dintr-o altă perspectivă
Perspectiva joacă un rol important în felul în care atribuim sens experiențelor noastre. Aceeași situație poate arăta diferit atunci când o privim prin prisma a ceea ce pierdem sau a ceea ce devine posibil după ea.
Un sfârșit poate fi o pierdere și, în același timp, începutul unui capitol nou. O perioadă de singurătate poate fi resimțită ca absența unei persoane și poate deveni, în timp, un spațiu în care ne auzim mai bine propriile gânduri. O schimbare poate părea înfricoșătoare înainte de a se produce și eliberatoare după ce am făcut primul pas.
Niciuna dintre aceste perspective nu o face pe cealaltă falsă.
De aceea, în anumite situații, merită să ne întrebăm: „Din ce perspectivă privesc lucrurile acum?”. Întrebarea ne poate ajuta să trecem dincolo de prima interpretare care ne vine în minte și să luăm în considerare și alte moduri de a privi aceeași experiență.
Poate că o experiență nu are o singură interpretare. Sensul ei se poate schimba pe măsură ce ne schimbăm perspectiva și pe măsură ce ajungem să înțelegem mai multe despre ceea ce am trăit.
Putem fi mai multe lucruri în același timp
Aceeași complexitate apare și în felul în care ne privim pe noi înșine. Există o presiune subtilă de a ne încadra într-o imagine clară despre cine suntem, ce vrem, ce ne place și ce ni se potrivește.
În realitate, identitatea are mai multe dimensiuni.
În realitate, identitatea are mai multe dimensiuni.
Putem avea încredere în noi și, în același timp, să avem îndoieli. Putem fi independente și să ne dorim, în același timp, apropiere. Putem aprecia stabilitatea și să avem nevoie de aventură. Putem fi atașate de anumite tradiții și, în același timp, să fim curioase să încercăm lucruri noi.
Uneori, ceea ce pare o contradicție este pur și simplu felul în care două părți reale ale aceleiași persoane coexistă.
Poate că o parte din libertatea de a ne cunoaște mai bine vine tocmai din faptul că nu mai simțim nevoia să ne reducem la o singură definiție. Preferințele se pot schimba, perspectivele se pot nuanța, iar dorințele pot arăta diferit în momente diferite ale vieții.
Faptul că astăzi privim un lucru altfel decât îl priveam cu câțiva ani în urmă nu înseamnă că perspectiva de atunci a fost falsă. Între timp, am acumulat experiențe, am înțeles lucruri noi și ne-am schimbat.
Arta de a face loc ambelor
A face loc ambelor înseamnă, în primul rând, să acceptăm că două experiențe interioare diferite pot exista în același timp. Nu trebuie să alegem imediat între ele și nici să transformăm contradicția într-o problemă care trebuie rezolvată.
Acceptarea nu înseamnă să ne placă tot ceea ce simțim sau să renunțăm la propriile limite și alegeri. Înseamnă să putem observa ceea ce se întâmplă în interiorul nostru fără să ne grăbim să eliminăm o emoție doar pentru că pare să contrazică o alta. Uneori, nu este nevoie să facem ceva cu aceste stări. Le putem recunoaște, le putem simți și le putem lăsa să existe fără să le cerem să ajungă imediat la o concluzie.
Acest lucru ne permite să separăm două lucruri care sunt adesea confundate: ceea ce simțim și ceea ce alegem să facem. O emoție poate exista fără să dicteze o acțiune. Putem să îi acordăm atenție fără să îi cedăm controlul asupra deciziilor noastre.
Poate că aceasta este partea mai puțin vizibilă a echilibrului: să putem trăi cu lucrurile care nu se rezolvă printr-o singură concluzie.
Aur și argint: două simboluri care pot exista împreună
Poate că această idee poate fi privită și printr-o metaforă foarte simplă, aflată chiar la îndemâna noastră: aurul și argintul.
În tradițiile simbolice ale mai multor culturi, aurul a fost asociat cu Soarele, iar argintul cu Luna. Aurul a fost legat de-a lungul timpului de lumină, vitalitate, forță și permanență, în timp ce argintul a primit asocieri cu lumina lunară, schimbarea, receptivitatea și lumea nopții.
Este o simbolistică veche care vorbește despre două principii diferite. Soarele și Luna au ritmuri și aparențe diferite, iar imaginea lor împreună face parte de mult timp din felul în care oamenii au încercat să exprime contrastele din natură și din propria experiență.
Privite astfel, aurul și argintul pot deveni o metaforă frumoasă pentru două lucruri care nu trebuie să fie identice pentru a aparține aceleiași imagini.
Putem purta aur și argint împreună. Strălucirea caldă a aurului poate întâlni lumina rece a argintului, iar diferența dintre ele poate deveni tocmai ceea ce face combinația interesantă.
Poate că și în restul vieții avem nevoie de același spațiu.
Pentru trecut și viitor. Pentru siguranță și schimbare. Pentru bucurie și nostalgie. Pentru ceea ce știm și ceea ce încă descoperim.
Unele lucruri nu cer să alegem între ele. Au nevoie doar de suficient loc pentru a putea exista împreună.
Iar poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem înțelege despre noi: faptul că două lucruri pot fi adevărate în același timp este felul în care arată viața, nu o problemă care trebuie rezolvată.
