TRANSPORT GRATUIT LA COMENZI DE PESTE 450 LEI

Coș

Coșul tău este gol.

Regulament Summer Giveaway

Acești termeni și condiții reglementează modul în care aveți dreptul să accesați și să utilizați serviciile asociate concursului „Summer Giveaway”, denumit în continuare „Concursul”. Pentru a participa la acest concurs trebuie să citiți și să acceptați toți termenii și toate condițiile descrise în prezentul document, inclusiv politica privind datele personale.

ART. 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI

Organizatorul concursului „Summer Giveaway” este SC TERATAI WORLD SRL, CUI: RO 40766873, sediul: Str. Priboiului, Nr. 13-13A, S+P, Ap. 3, Camera 2, Sector 4, București, cod poștal 040797, denumită în continuare „Organizatorul”.

Concursul se desfășoară în parteneriat cu scriitoarea Camelia Cavadia, denumită în continuare „Partenerul”. Partenerul contribuie la premiu și participă la jurizarea răspunsurilor, dar nu are calitatea de organizator și nu răspunde pentru desfășurarea Concursului, validarea participanților sau livrarea premiului.

Concursul se va derula cu respectarea prevederilor cuprinse în prezentul regulament (denumit în cele ce urmează „Regulamentul”). Termenii și condițiile prezentului Regulament, așa cum sunt prezentate mai jos, sunt obligatorii pentru toți participanții la Concurs. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica oricând prezentul Regulament, orice modificare urmând a fi anunțată pe paginile oficiale ale brandului.

ART. 2. DURATA ȘI ARIA DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI

Concursul se desfășoară în perioada 24.07.2026 – 02.08.2026, ora 10:00, pe pagina de Instagram Teratai (https://www.instagram.com/terataishop/) și pagina de Facebook Teratai (https://www.facebook.com/TerataiSoulShop).

Comentariile înregistrate după data de 02.08.2026, ora 10:00, nu vor fi luate în considerare.

ART. 3. DREPTUL DE PARTICIPARE

La Concurs are dreptul să participe orice persoană fizică cu domiciliul în România care a împlinit vârsta de 18 ani la data începerii Concursului. Toți participanții trebuie să aibă conturi de Instagram și/sau Facebook reale, active și care să le aparțină.

Angajații TERATAI WORLD și ai companiilor partenere care promovează acest concurs, Partenerul, precum și rudele acestora până la gradul al II-lea inclusiv, nu pot participa la Concurs.

Participarea la acest concurs are valoare de acceptare integrală și liber consimțită a prevederilor prezentului Regulament. Dreptul de participare aparține în exclusivitate persoanei care îndeplinește condițiile impuse de Regulament.

ART. 4. MECANISMUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI

Concursul se desfășoară în perioada 24.07.2026 – 02.08.2026, ora 10:00, timp în care doritorii se pot înscrie urmând pașii:

  1. Urmărește conturile Teratai (@terataishop pe Instagram / pagina Teratai pe Facebook) și contul Partenerului (@camicavadia / Camelia Cavadia).
  2. Apreciază postarea de concurs.
  3. Lasă un comentariu la postarea de concurs în care descrii un moment dintr-o vară pe care nu l-ai uitat niciodată, până pe 02.08.2026, ora 10:00.

Opțional, poți trimite postarea unei prietene sau o poți distribui la story. Acest pas nu este obligatoriu și nu influențează șansele de câștig.

Atenție!

ART. 5. DESEMNAREA CÂȘTIGĂTOAREI

Câștigătoarea nu se stabilește prin extragere aleatorie, ci prin jurizare.

Juriul este format din echipa Teratai și din Partenerul concursului, scriitoarea Camelia Cavadia. Juriul va citi toate comentariile care respectă condițiile de participare prevăzute la Art. 3 și Art. 4.

Criteriul de departajare este creativitatea și felul în care este spusă povestea, precum și emoția pe care o transmite, nu întâmplarea relatată în sine. Evaluarea are caracter subiectiv, iar decizia juriului este finală și nu poate fi contestată.

Câștigătoarea va fi anunțată pe 06.08.2026, atât prin mesaj privat, cât și prin etichetare pe story-urile paginilor Teratai.

Câștigătoarea este de acord să posteze pe profilul său personal de Instagram o fotografie cu premiul câștigat și să eticheteze pagina @terataishop. Fotografiile vor putea fi distribuite pe story-urile paginilor oficiale Teratai.

ART. 6. PREMIUL

Premiul constă într-un Summer Kit Teratai, format din:

6.1. Valoarea premiului

Valoarea totală a premiului este de 400 lei.

Câștigătoarea trebuie să transmită pe adresa de email contact@teratai.shop numele, prenumele, adresa completă și corectă de livrare, numărul de telefon și adresa de email, pentru revendicarea premiului.

Premiul nu se va putea schimba în bani și nu va putea fi înlocuit cu alte produse.

6.2. Acordarea premiului

Câștigătoarea va fi anunțată pe 06.08.2026, atât prin mesaj privat, cât și prin etichetare pe story-urile paginilor Teratai.

Organizatorul va solicita datele de identificare ale câștigătoarei și orice alte informații considerate necesare pentru validarea acesteia.

Livrarea premiului se va face în maximum 30 de zile de la primirea datelor complete de la câștigătoare.

În cazul în care câștigătoarea nu poate fi premiată din motive independente de Organizator (nu furnizează informațiile solicitate într-un interval de 48 de ore etc.), Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru nerespectarea acestor termene și va desemna o câștigătoare de rezervă, care va fi contactată după expirarea intervalului de 48 de ore.

Premiul va fi însoțit de un proces-verbal de predare-primire pe care persoana câștigătoare are obligația de a-l semna și transmite Organizatorului pe adresa de email contact@teratai.shop, cu mențiunea „Summer Giveaway”.

Organizatorul își rezervă dreptul să anuleze premiul oricărui participant, pentru orice motiv și în orice moment, dacă are suspiciuni cu privire la activitatea acestuia pe Instagram sau Facebook și în cadrul Concursului.

Câștigătoarea nu poate opta pentru primirea contravalorii premiului în bani sau în alte obiecte și nu poate solicita alte modificări. Fotografiile premiului sunt cu titlu de prezentare.

Organizatorul se obligă să calculeze și să vireze impozitul datorat pentru veniturile sub formă de premii obținute de către câștigătoare, în conformitate cu reglementările Codului Fiscal în vigoare, orice alte obligații de natură fiscală sau de altă natură în legătură cu aceste venituri fiind în sarcina exclusivă a câștigătoarei.

ART. 7. TAXE ȘI COSTURI

Înscrierea în Concurs este gratuită.

ART. 8. CONFIDENȚIALITATEA DATELOR

Prin înscrierea la Concurs înțelegeți și sunteți de acord cu faptul că Organizatorul vă va solicita, în calitate de participant desemnat câștigător, următoarele informații necesare pentru identificarea dumneavoastră: (a) numele și prenumele, (b) adresa de email validă, (c) adresa de livrare corectă și completă, (d) numărul de telefon, (e) ID-ul de Instagram sau Facebook.

Scopul solicitării acestor informații este validarea câștigătoarei și livrarea premiului, precum și menținerea contactului pentru comunicări viitoare despre oferte și alte concursuri accesibile de pe site-ul www.teratai.shop.

După colectarea datelor dumneavoastră, Organizatorul:

Datele de contact ale câștigătoarei nu sunt transmise Partenerului. Partenerul are acces exclusiv la comentariile publice, în scopul jurizării.

ART. 9. ÎNCETAREA SERVICIULUI

Sunteți de acord ca Organizatorul poate, în orice moment, fără notificare prealabilă, să întrerupă accesul dumneavoastră la Concurs, din cauze care pot fi, fără a se limita la: (a) încălcarea de către dumneavoastră a prevederilor prezentului document, (b) solicitări ale instituțiilor guvernamentale și impuneri ale legii, (c) solicitarea dumneavoastră expresă, (d) probleme și aspecte tehnice neprevăzute.

Sunteți de acord că întreruperea furnizării serviciului va fi făcută la libera alegere a Organizatorului și că acesta nu poate fi făcut răspunzător față de dumneavoastră sau față de orice altă terță parte.

ART. 10. INFORMAȚIA FURNIZATĂ

În timpul participării este posibil ca participanții să furnizeze informații despre sine care pot fi vizibile de către alți utilizatori (vedeți capitolul Confidențialitatea datelor din acest document).

Înțelegeți și sunteți de acord că prin postarea de materiale pe paginile de Instagram și Facebook oferiți Organizatorului dreptul gratuit și irevocabil de a utiliza aceste materiale în decursul existenței serviciului, dar și ulterior desfășurării acestuia.

Înțelegeți că răspunderea pentru toată informația pe care o postați în cadrul Concursului vă revine exclusiv dumneavoastră, iar Organizatorul nu poate fi făcut răspunzător de nicio greșeală sau omisiune din aceste informații. Organizatorul nu poate garanta identitatea niciunuia dintre utilizatorii care participă și nu poate garanta autenticitatea niciunei informații postate de aceștia.

Sunteți de acord să nu monitorizați sau copiați, și să nu permiteți altora să monitorizeze sau să copieze pagina https://www.instagram.com/terataishop și pagina https://www.facebook.com/TerataiSoulShop, precum și conținutul pe care acestea îl cuprind. Sunteți de acord să nu simulați aspectul sau funcționarea site-ului nostru și să nu acționați pentru a perturba funcționarea sau a supraîncărca infrastructura noastră informatică, inclusiv, dar fără a se limita la, comunicări nesolicitate, încercări de a obține acces neautorizat, transmitere sau activare de viruși informatici.

ART. 11. COMUNICAREA CU ORGANIZATORUL

În cadrul Concursului, Organizatorul poate avea nevoie să comunice cu dumneavoastră prin email sau telefon (vedeți capitolele Confidențialitatea datelor și Premiul). Sunteți de acord să primiți mesaje email legate de participarea dumneavoastră la Concurs, pentru a asigura buna derulare a acestuia.

Înțelegeți și sunteți de acord că Organizatorul poate utiliza datele dumneavoastră de contact în scopul informării cu privire la produse, oferte și promoții. Puteți renunța la acest lucru prin serviciul de dezabonare din cadrul mesajelor email primite de pe site-ul www.teratai.shop.

Organizatorul își exercită dreptul de a modifica oricare dintre articolele prezentului document în scopul de a asigura coerența și corectitudinea desfășurării Concursului. Orice modificare va fi afișată pe pagina de Instagram https://www.instagram.com/terataishop/.

ART. 12. LIMITE DE RĂSPUNDERE

Acceptând acest regulament, sunteți de acord că Organizatorul, angajații săi, Partenerul și orice alți colaboratori nu sunt răspunzători pentru niciun fel de pierderi sau consecințe negative directe, indirecte, ocazionale sau excepționale rezultate în urma:

a) utilizării paginilor https://www.instagram.com/terataishop/ și https://www.facebook.com/TerataiSoulShop;

b) accesului neautorizat sau alterării comunicării dumneavoastră cu sau prin paginile menționate;

c) unor erori tehnice ale platformelor Instagram sau Facebook care împiedică înregistrarea unui comentariu.

ART. 13. RELAȚIA CU PLATFORMELE

Acest concurs nu este sponsorizat, administrat, susținut sau asociat în niciun fel cu Meta Platforms, Instagram sau Facebook. Prin participare, participanții înțeleg că furnizează informații către Organizator, nu către aceste platforme, și exonerează platformele de orice răspundere legată de desfășurarea Concursului.

ART. 14. LEGEA APLICABILĂ

Acest regulament reprezintă un acord între dumneavoastră și Organizatorul Concursului, guvernat de legislația română în vigoare.

În conformitate cu prevederile GDPR, vă aducem la cunoștință următoarele:

Nu utilizăm datele cu caracter personal pentru prelucrare automatizată și nici pentru realizarea de profile. Nu luăm niciodată decizii automate cu privire la dumneavoastră.

Utilizăm mijloace tehnice pentru stocarea datelor în condiții de securitate. Nu prelucrăm date în scopuri secundare incompatibile cu scopurile pentru care le-am colectat.

Revizuim în fiecare an datele colectate, analizând în ce măsură păstrarea lor este necesară scopurilor menționate, intereselor dumneavoastră legitime sau îndeplinirii obligațiilor legale. Datele care nu mai sunt necesare vor fi șterse.

Beneficiați de dreptul de acces, intervenție, rectificare și portare cu privire la datele pe care ni le furnizați, puteți limita prelucrarea realizată de noi și puteți solicita ștergerea datelor.

Prezenta secțiune reprezintă informare cu privire la dispozițiile legale referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal pe care ni le veți transmite.

Prin participarea la Concurs, participanții sunt de acord cu prelucrarea datelor în condițiile mai sus menționate.

Transport gratuit la comenzi de peste 450 leiRetur garantat în 14 zileTransport gratuit la comenzi de peste 450 leiRetur garantat în 14 zileTransport gratuit la comenzi de peste 450 leiRetur garantat în 14 zileTransport gratuit la comenzi de peste 450 leiRetur garantat în 14 zile