Ziua Copilului

Când spui „1 Iunie”, aerul parcă începe să miroasă a vată pe băț și a cireșe de vară, nu-i așa? Gândul te poartă la zilele lungi de vară în care alergai desculț prin iarbă și la genunchii juliți, care se vindecau magic cu un simplu suflu din partea mamei. De cele mai multe ori, ne gândim la 1 Iunie ca la o sărbătoare dedicată exclusiv celor mici, a prichindeilor care ne aleargă prin casă și ne umplu zilele cu râsetele si energia lor molipsitoare.

Dar adevărul este că 1 Iunie este despre toti copiii, inclusiv despre tine. Despre copilul tău interior care încă locuiește acolo, ascuns sub straturi de responsabilități și dureri de umeri și spate. Se ascunde sub oboseala adultului care încearcă mereu să le facă pe toate. 

Astăzi, cifrele din buletin nu mai contează. Adevărul e simplu: cu toții, de la mic la mare, avem nevoie de același spațiu cald și sigur în care să fim iubiți, acceptați și lăsați, pur și simplu, să fim. 

Acum fugi și cumpără-ți o înghețată. Meriți să te sărbătorești!

1 iunie ziua copilului
Sursă imagine: Unsplash

Timp, încotro mergi…

Privind acum în spate, realizez cu câtă încăpățânare și nerăbdare mă grăbeam să cresc. Visam la ziua în care voi fi „pe picioarele mele”, voi avea libertate și voi purta haine serioase de om mare. Priveam la părinții mei și îmi doream atât de mult să fiu ca ei… Alergam spre viitor fără să am habar de comorile pe care le lăsam în urmă. 

Dacă m-as putea întoarce în timp, chiar și pentru o singură clipă, aș lua fetița de atunci în brațe, aș strânge-o tare la piept și i-aș șopti blând la ureche:

Nu te grăbi nicăieri, draga mea. Lumea oamenilor mari nu fuge nicăieri. Magia pe care o trăiești acum – libertatea de a nu-ți păsa de ziua de mâine și de a vedea doar frumosul în jur – este cel mai prețios dar pe care îl ai.

Acum crezi că libertatea înseamnă să faci tot ce vrei. Mai târziu ai să afli că adevărata libertate este, de fapt, să poți rămâne la fel de inocentă, jucăușă și sinceră cum ești în clipa asta. Joacă-te desculță prin iarbă, râzi cu gura până la urechi și lasă timpul să curgă în ritmul lui blând. Ești deja tot ce trebuie să fii.”

Te invit și pe tine să îți iei un moment de liniște, să închizi ochii și să privești în urmă: tu ce i-ai spune astăzi copilului care ai fost? 

Sursă imagine: Pinterest

Copilul din noi care încă visează

Cu trecerea anilor, am învățat regulile jocului de-a oamenii mari. Am învățat să mergem apăsat pe trotuar, fără să mai sărim doar pe dalele de o anumită culoare (pentru că, nu-i așa, altfel cădeam în lavă!). Am uitat să privim norii pentru a le ghici formele și am început să îi privim doar ca să știm dacă ne trebuie sau nu umbrelă.

Însă, oricât de serioși am deveni, copilul din noi continuă să viseze. El este parte timidă din noi care tresaltă când vede un leagăn gol în parc. Este pornirea aceea neașteptată de a sări într-o baltă după o ploaie caldă de vară sau dorința de a colora în afara conturului. 

1 Iunie este pretextul perfect să îi dăm voie acestui copil să iasă afară.. la joacă.

Copiii – mici experți în fericire

Dacă suntem dispuși să fim atenți, copiii sunt, de fapt, cei mai buni traineri în dezvoltare personală. Ei dețin secretul unei vieți trăite din plin, fără filtre și fără complicații inutile. Iată câteva lecții prețioase pe care le putem învăța de la ei:Arta de a te minuna (Curiozitatea infinită): Pentru un copil, un simplu băț găsit în fața blocului poate fi o sabie magică, o baghetă sau un cal pur-sânge. O cutie de carton este o navă spațială. Copiii ne învață să punem întrebări („De ce e cerul albastru?”, „Unde se duc furnicile?”) și să nu ne pierdem niciodată fascinația pentru lumea din jurul nostru.

Superputerea iertării rapide: Ai văzut vreodată doi copii certându-se la groapa cu nisip? Pare sfârșitul lumii. Cinci minute mai târziu, împart aceeași găletușă, fiind din nou cei mai buni prieteni. Copiii nu țin ranchiună. Ei își trăiesc emoția pe moment, o eliberează și merg mai departe. Este o lecție uluitoare despre cum să lăsăm în urmă bagajele emoționale.

Curajul de a fi autentic: Un copil va dansa în mijlocul supermarketului dacă aude melodia preferată. Va cânta fals, dar cu tot sufletul. Va plânge dacă e trist și va râde cu gura până la urechi dacă e fericit. Ei nu cunosc conceptul de „ce va spune lumea”, amintindu-ne cât de eliberator este să fim pur și simplu noi înșine.

Prezența: Copiii nu se stresează pentru ce vor mânca joia viitoare și nu rumegă regrete de acum trei ani. Ei sunt prezenți. Se bucură de bucata de ciocolată de acum, de jocul de acum, de îmbrățișarea de acum.

Transformarea banalului în aventură: Acolo unde noi vedem doar rutină, și monotonie, ei găsesc imediat o nouă lume de explorat. Sufrageria devine într-o secundă o fortăreață din pături și perne, plimbarea spre magazin se transformă într-o expediție secretă, iar simpla baie de seară devine o bătălie comică cu clăbucii de săpun. Copiii au acest dar incredibil de a aduce bucurie în cele mai simple momente. Ne amintesc că viața nu trebuie să fie mereu serioasă.

De 1 iunie invităm toți copiii la joacă

Astăzi, de 1 Iunie, îți propun un exercițiu simplu, dar plin de căldură: joacă-te un pic.

Cumpără-ți dulciurile preferate din copilărie, desenează o floare pe un șervețel, dă-te într-un leagăn sau pur și simplu zâmbește larg, fără motiv. Fii blândă cu tine și amintește-ți că viața, la fel ca un joc de Lego, este menită să fie construită piesă cu piesă, demontată și reconstruită cu bucurie ori de câte ori ai nevoie de o formă nouă.

Sursă imagine: Unsplash

La mulți ani ție, copil frumos, indiferent de vârsta pe care o ai în buletin! Și… la cât mai multe riduri în jurul ochilor! Înseamnă că ai râs mult și ai trăit sincer. 😊