Ghid Extroverti - ce inseamna extrovert

Începeam micul ghid al introvertiților cu un citat semi-comic în care aceștia erau rugați să scoată nasul din cărți și să verifice dacă prietenii lor extrovertiți sunt bine, sugerând că nu ar fi. Chiar deloc.

De ce semi-comic? Păi, e amuzant pentru că e adevărat, cum ar zice înțeleptul Homer Simpson, din desenele The Simpsons.

Ce înseamnă să fii extrovertit?

Foarte pe scurt, înseamnă să îți iei energia din exterior, mai exact din interacțiunea socială.

Practic, extrovertiții sunt oamenii pe care îi vedem de cele mai multe ori ca fiind sufletul petrecerii, în centrul atenției, vorbind cu toți invitații. Doar că în ultima perioadă nu au mai avut parte de astfel de interacțiune, ceea ce le poate da o stare nu tocmai bună.

Ideea de a împărți oamenii în două tabere – introvertiți și extrovertiți –  a fost a lui Carl Jung, în 1960, într-o discuție legată de trăsături de caracter și face referire, așa cum ziceam, la ceea ce îi energizează – fie interiorul, fie exteriorul.

Care sunt trăsăturile după care poți recunoaște un extrovertit?

Un extravertit poate fi identificat destul de ușor tocmai pentru că e greu de trecut cu vederea. De la felul în care se îmbracă – folosind bijuterii mai mare și vizibile, culori tari, la felul în care vorbesc – au tendința de a vorbi mai mult și mai tare, la nivelul lor de energie care pare a fi mereu ridicat, mai ales în preajma altora, o persoană extravertită se va distinge de cele mai multe ori.

Dacă ar fi să ne uităm puțin mai în profunzime la această tipologie de oameni, vom descoperi și alte trăsături interesante de caracter:

  1. Sunt flexibili – extrovertiții se adaptează cu ușurință la diferite situații și medii și nu au o problemă să interacționeze, indiferent de context. Uneori sunt destul de spontani și iau decizii fără să se gândească foarte mult înainte, sau fără să aibă nevoie de un plan.
  2. Își asumă riscuri – cu siguranță sunt și introvertiți care își asumă diverse riscuri, însă teoria spune că extrovertiții fac asta mai des, uneori fără a evalua riscurile, ceea ce poate fi și un dezavantaj.
  3. Le place să vorbească – cu familia, cu prietenii, cu străinii, singuri – printr-un monolog, important e să vorbească și să se exprime. Rezolvă și conflictele prin discuții, le place să cunoască oameni noi și sunt întotdeauna curioși să afle poveștile celorlalți.
  4. Sunt ușor de abordat și prietenoși – pentru că simt mereu nevoia de interacțiune și sunt foarte deschiși, extrovertiții se fac destul de ușor plăcuți.
  5. Se simt bine în preajma altor oameni – asta înseamnă că rar vor avea nevoie de timp pentru sine, așa cum au prietenii lor introvertiți și vor fi în cea mai bună formă atunci când sunt în grupuri și fac activități de grup, cum ar fi sportul.

Cum poate un extravertit să facă față mai ușor izolării?

Ce e clar până acum e că extravertiții au nevoie de oameni și interacțiune socială ca să se simtă în largul lor și să aibă energie. Iar în perioada asta este fix ceea ce le lipsește.

extroverti_intalniri_online

În cazul ăsta, o soluție este să mențină măcar o parte din interacțiunile pe care le aveau și să le mute în online. Cum ar fi să înlocuiești cafeaua de dimineață pe care o savurai la o poveste cu colegii, tot cu ei, însă într-un video call pe Skype sau pe Zoom?

Poți duce lucrurile chiar mai departe și să iei masa cu familia în timpul unui apel video, să bei un pahar de rose cu fetele sau să faceți o petrecere dansantă în pijamale.

Dacă ceea ce le lipsește extrovertiților sunt activitățile de grup, precum cursuri sau ore de sport și ele s-au mutat majoritatea online. Găsim cursuri de pictură, fotografie, yoga, aerobic, barre, cam tot ce ne-am putea dori. Putem vedea asta și ca pe o oportunitate să încercăm ceva nou sau un curs la care distanța nu ne-ar fi permis să participăm.

E posibil ca izolarea să îi facă să fie lipsiți de chef și energie și atunci le-ar putea veni în ajutor extrovertiților un program cu câteva activități ne-negociabile, astfel încât să se mobilizeze și să se bucure de satisfacția adusă de lucrurile bifate pe lista de to-do.

Important e să găsească modalități prin care să se simtă conectați la viața de dinainte de izolare și la oamenii și activitățile lor preferate.

Dar dacă nu simți că ești nici introvertit, nici extrovertit?

E posibil să simți că îți place și să stai singur acasă, dar și să mergi la petreceri și să fii în centrul atenției.

Asta înseamnă că lucrezi bine și singur și în grup, că îți place să vorbești, dai dovadă de empatie, dar poți să întreții cu ușurință o conversație și să fii expus.

Dacă ți-e greu să îți pui una din cele două etichete, nu-ți face griji! Sunt șanse foarte mari să fi găsit un echilibru și să fii un fericit ambivert, care ia ce-i mai bun din ambele lumi și se poate adapta la absolut orice situație, ba mai mult, poate să se simtă bine în orice situație.

Tu în ce descriere te regăsești cel mai ușor?


Ai învățat ceva nou și astăzi. Acum e timpul să te delectezi cu bijuterii frumoase:


Leave your thought here