Teratai_Tatuaj_Mamaia (1)

Tatuatul de la Mamaia – poveste cu tâlc

Singur, stătea la plajă pe primul rând de la mare, lățit pe un fotoliu puf. Îl ocupa pe aproape tot, cu trupul masiv, lucrat bine la sală. În fața lui o masă joasă, pe care stătea o sticlă de San Pellegrino transpirată de soarele de iunie târziu. În brațul plin de mușchi și tatuaje avea o Corona proaspăt adusă de un chelner, cu o felie de lămâie zemoasă în vârf, de îi simțeai aciditatea în gură, și puteai pentru o secundă să te muți în gând de pe plaja din Mamaia în Bahamas. A mulțumit printr-o mișcare din cap – avea o tunsoare atentă cu o frizură ce rezista în fața brizei mării. Ochii îi erau protejați de ochelari negri, mari, pătrățoși, de mare firmă.

Picioarele-i tatuate aproape complet erau înfipte în nisip. Avea însemne de “Fortune”, măști, simboluri tribale, capete de lei și tigri. În jurul buricului avea tatuat un fel de soare.

A fost clar – era buricul pământului.

Fie un abil cuceritor, fie un străin venit să se distreze la Mamaia într-o vacanță solo, fie un patron local preocupat să își lustruiască bronzul.

La asta te gândești și tu, nu?

La o oră după ce l-am etichetat și mi-am făcut în minte tot parcursul vieții lui, se ridică și îl văd cu un șarpe de jucărie în mână. Nebunatic, am zis. Ce ți-e și cu străinii ăștia. Cred că am îmbătrânit.

Apoi scoate un crab de lemn. Un pește de plastic. Un camion cu basculantă. Un soldățel. O lopățică. ÎNCĂ un șarpe!

Străinul-cuceritorul-patronul scoate jucăriile din nisip una câte una, le scutură și le pune într-un alt loc. Le pregătește cu precizia cu care îmi închipui că își pregătește un chirurg instrumentele pentru o intervenție.

Minute mai târziu îi apare și “pacientul” – un puști de nu mai mult de 1 an și jumătate, blonduț și simpatic, cu zâmbetul cât fața. Îi sare în brațe, și se învârt în soare ca în filme. O apucă de mijloc și pe mamă, și pornesc împreună pe urmele puștiului pus pe explorat lumea.

barbat pe plaja cu copilul
Foto: Unsplash

Mă bucură instant imaginea și suspin la cât de repede am pus inconștient etichete. Preconcepții și stereotipuri. Mecanisme ale minții atât de utile în primii ani de descoperiri și învățare, și atât de limitative când ne obișnuim să le aplicăm peste orice, oricând, cu viteză-fulger.

Categorii și garduri. Tu intri aici, tu intri acolo.

 În toată viteza lumii, în muntele de informații, nu mai avem timp să analizăm, să cunoaștem, să avem răbdare.

Să avem o minte deschisă cere timp. Să ne păstrăm curioși și dornici să mergem în profunzime cere efort. Ori nu prea avem nici una nici alta. Nu îți permiți să rămâi în urmă cu nimic, nu poți să pierzi acest tren imaginar în care chipurile s-au urcat toți. Cu cât mai repede evaluezi spațiul și oamenii, cu atât poți să îți vezi mai departe de ale tale.

Dar ce și cât pierdem oare în toată graba? Să nu rămânem în urmă față de ce? Cu ce convingeri am crescut și poate ne încurcă acum? Câte oportunități pierdem doar pentru că ne grăbim să judecăm, să punem etichete?

Să vezi dincolo de aparențe.

Să poți să-ți ții mintea deschisă și inima plină de compasiune nu e lucru ușor – presupune să fii deschis la orice ți s-ar întâmpla și îți oferi libertatea să descoperi oportunități, oameni, întâmplări. Înseamnă să fii vulnerabil, și să te bucuri de orice lucru față de care te deschizi – fie el o bucurie imensă, fie el o dezamăgire mare din care să înveți.

Slow Down e una din mantrele noastre. Încetinește un pic din ritmul alert și oprește-te să observi mai atent, să întelegi mai bine, să iubești mai mult, să trăiești mai din plin.


Ai trait și tu o întâmplare din care ai învățat ceva nou? Scrie-ne povestea ta la contact@teratai.shop și poate fi publicată pe blog-ul Teratai. Învățăm împreună să trăim cu bucurie.

Teratai. Wear Joy.


Leave your thought here